Despre accidentari – Cine ma, eu?

Am deja destul de multi ani (sa tot fie vreo 8) petrecuti in “elita” alergarii, intre amatorii care cred, la fel ca mine, ca le stiu pe toate. Imi permit sa dau si eu, acum, cateva sfaturi legate de accidentarile care pot aparea la fuga. Ma rog, motivele pentru care accidentarile pot aparea sunt extrem de multe si uneori sunt si neintelese, cauzele care le fac sa apara pot avea suficient background incat sa nu stim ce ne-a lovit, astfel ca de cele mai multe ori e bine sa incercam sa nu agravam situatia. Atat, asta e lucrul despre care vreau sa scriu, bazandu-ma pe experientele mele si pe ale persoanelor cu care am vorbit.
Voi incerca sa scriu scurt, pentru ca e un subiect cu care toti ne confruntam si ar fi bine ca informatia sa fie luata ca atare, venita de la un amator trecut prin multe si tainuit cu multi – care au trecut si ei prin multe.

In primul rand, cred ca exista un traseu al accidentarii in randul amatorilor, unul care duce la inrautatirea chestiilor simple; foarte rar am auzit, in discutiile cu alergatorii de elita, sa se planga de faptul ca nu pot fi in forma la o cursa de obiectiv din cauza unei accidentari stupide, ba mai mult, majoritatea cred ca accidentarile se pot evita foarte usor si nu au avut parte de multe. Cred si ca este bine sa stim despre acest traseu, pentru a putea si noi sa-l evitam atunci cand simtim ca incepem sa intram pe el:

  • simti durere in timpul unui antrenament, insa continui (inca putin, sa vad cum ma simt)
  • muschiul (tendon, ligament sau orice ar putea fi mai rau) continua sa se incalzeasca sau este deja prea cald pentru ca tu sa-ti dai seama ca ai o problema reala, stadiul no pain, no gain sau daca ma doare inseamna ca lucreaza, sunt pe drumul cel bun
  • acasa, cu muschiul racit, durerea se accentueaza insa tu crezi ca nu poate fi o accidentare, e un efect al antrenamentului – de multe ori, aici nu se tine seama nici macar de faptul ca antrenamentul s-ar putea sa nu fi fost facut bine si sa nu fi produs efecte, sa fi fost doar o rutina pentru organism
  • ignori durerea pentru ca nu crezi ca ti se poate intampla, te decizi sa iesi la o noua alergare (a doua sau a treia zi, oricum in viitorul apropiat)
  • durerea persista, simtul realitatii te face sa apelezi la diverse forumuri (da, stiu ca forumurile sunt depasite) sau grupuri de pe o anumita retea de socializare; sfaturile sunt asa-si-asa, cele realiste sunt scurte si directe si te lasa rece, cele dramatice sau motivationale te pun pe ganduri
  • intri in bucla, pentru ca e mult mai usor sa porti o discutie pe facebook decat sa consulti un specialist, astfel ca repeti ultimii pasi – incepand de la partea cu sa vad cum ma simt pe care o completezi cu daca ies si astazi.

Ce cred ca ar trebui facut:

  • in primul rand, oprit antrenamentul sau terminat in ritm foarte usor, din momentul in care simtim o durere de aproape orice fel si pe care nu o cunoastem
  • daca, acasa sau dupa cooldown sau stretching, inca simtim dureri, aplicam metoda RICE – Rest, Ice, Compression, Elevation; nu pot lasa decat un link basic, pentru ca e plin internetul de referinte de calitate
  • daca durerile persista dupa doua zile de pauza, in niciun caz nu se iese la o noua alergare, pe sistemul cui pe cui se scoate sau hai sa vad ce-o fi
  • daca durerile dispar in perioada de pauza si decidem sa iesim la alergare, dar apar din nou in timpul efortului, e un indiciu bun ca putem vorbi de o accidentare – de dorit una de scurta durata, de care putem scapa intr-o saptamana
  • cautam sa consultam (stiu, ei ne consulta de fapt pe noi, he he) un specialist sau, si mai bine, o echipa de specialisti, alaturi de care sa incepem recuperarea.

Va fi costisitor, va necesita timp pe care-l putem lua doar din timpul pe care-l consideram liber, insa efectele se vor vedea: nu lungim inutil o accidentare, nu ne facem sperante ca suntem bine cand avem, de fapt, ruptura de menisc la genunchi (nu stiu daca e un exemplu bine ales, insa e unul pe care cred ca l-am vazut), primim sfaturi despre perioada de recuperare.

Ce putem face intre timp:

  • echipa de specialisti – astia sunt, de regula, kinetoterapeuti – ne va spune care sunt activitatile pe care le putem face
  • de regula, activitatile de baza vor fi pentru a recupera, usor si treptat, zona afectata; vor exista si activitati complementare, pentru a lucra muschi sau zone pe care le ignoram – se numesc zone antagonice si inseamna, in cel mai simplu exemplu pe care-l pot da, ca daca avem o problema la genunchiul stang trebuie sa avem grija ca soldul drept sa nu slabeasca.

Sfatul meu, ca om trecut prin destul de multe si salvat din tot la fel de multe, este sa va gasiti o echipa de profesionisti in care sa aveti incredere, cu care sa construiti o relatie si la care sa stiti ca puteti apela oricand, de la primul semnal de alarma. Eu i-am gasit pe ai mei si ma bucur, in timpul in care nu le sunt pacient suntem prieteni sau le sunt bucatar, iesim la miscare sau stam la o bere impreuna si ma ajuta sa inteleg mai bine cum functionam.

Cu kinetoterapeutii la masa

 

1 thought on “Despre accidentari – Cine ma, eu?”

  1. Pingback: Craiova Running Relay 2018 - primul eveniment sportiv la care am participat | Iulian Deaconu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *