Despre

Despre mine si blog

Salut, sunt Cosmin, pasionat de alergare si gatit. Si acesta e blogul meu, loc in care voi incerca sa povestesc, pentru cine ajunge aici, experientele mele legate de fuga si bucatarie. C-asa se si numeste blogul. Si-as vrea sa va placa la mine pe blog, sa gasiti sfaturi utile si sa aveti incredere sa reveniti.

Nu sunt nici atlet si nici bucatar, desi uneori imi place sa ma simt in ambele roluri. Intr-un fel, sunt doar IT-ist. Asta pentru ca trebuie sa muncesti pe bani ca sa intretii doua pasiuni care cateodata pot fi extrem de scumpe. Dar se imbina bine toate trei.

Tot ce voi scrie aici va fi pe baza experientelor mele si vor fi lucruri in care cred, incercate de mine si pe care le voi recomanda doar atunci cand voi fi sigur de ele. Imi doresc sa-mi iasa un loc placut, in care amatorii ca mine sa gaseasca sfaturi sau idei, fie legate de alergare sau de mancare. Si-as mai vrea ca la final sa se faca o legatura intre cele doua. Mi-ar placea ca alergatorii sa inceapa sa asocieze sportul cu mancarea de calitate.

Am mare incredere ca fartlekul, bucatile la deal, risotto-ul cald si supa-crema de ciuperci iti pot face viata mai frumoasa. Probabil primele materiale publicate aici vor atinge subiectele astea.

Despre alergare

Sunt din Craiova – oras in care sportul de masa nu este foarte dezvoltat. Cu toate astea, avem o gramada de atleti de top, campioni la diverse niveluri. Pe cativa dintre ei am avut placerea si sansa de a-i cunoaste, ii consider chiar prieteni.

Am incercat sa “scot” cat mai multe sfaturi de la ei, sa invat cat mai mult din toate povestile la care am stat impreuna. Sunt persoane exceptionale, oameni care au muncit mult pentru tot ce au realizat. Oameni care, desi pentru noi sunt cumva niste semi-zei, nu se sfiesc sa se coboare la nivelul nostru, sa ne ajute, sa stea devorba sau sau alerge cu noi.

Am inceput alergarea in 2011, cumva intamplator – probabil pentru ca eram nesigur pe mine, cautam confirmari ca pot face mai mult decat sa merg la serviciu si sa ies la bere. La putin timp dupa l-am cunoscut pe Marius Ionescu. Fugisem primul semimaraton, ma pregateam de al doilea, entuziasmul crestea si ma visam deja la maraton. Mi-a dat cel mai bun sfat pe care l-am primit vreodata: Ai rabdare! Maratonul inseamna rabdare. Pregteste-te ca, atunci cand te duci, sa-l termini tu pe el, nu el pe tine! Si-am mai asteptat doi ani, timp in care am tot visat si m-am pregatit. Si-a fost bine, 3h:12min la primul, am intrat in primii 50 din mai mult de 700 de concurenti. Atunci am invatat – si este ceea ce spun si eu mai departe cu fiecare ocazie – ca nu e bine sa te arunci cu capul inainte si ca facem sport de placere, suntem amatori si, oricat am fi de competitivi, la final trebuie doar sa ne bucuram de alergare.

Scopurile mele legate de fuga sunt sa termin un maraton sub 3h:00 si, daca s-o mai putea, sa repet sau sa-mi bat recordul pe semimaraton, 1h:25min. Anul acesta. Nu-i imposibil, nu sunt niste timpi iesiti din comun, insa e ok si daca nu-mi va iesi. Dar imi va iesi.

Despre mancare

Sunt din Craiova – oras in care… Nu stiu daca noi avem vreo mancare specifica zonei. Nu mi se pare ca suntem mari consumatori de praz si nu stiu sa facem multe chestii cu el. Este excelenta supa de praz acra, insa ai mai multe sanse ca, in localurile de pe la noi, sa gasesti bulz adrelenesc sau fasole in paine. Voi studia acest subiect si, din cand in cand, voi reveni cu detalii.

Am inceput sa gatesc dintr-o combinatie de foame si interes. Multa vreme nu mi-au placut cel putin jumatate din ingredientele cu care se gateste in mod uzual, asa ca eram extrem de greu de multumit. A fost nevoie sa-mi fac singur mancare – sa nu contina dovlecei, vinete, marar, patrunjel, ardei gras, carne tocata, carne tocata grasa, orez, carne de miel, morcovi, telina si cam orice alta leguma fiarta si lasata trista in farfuria mea, sa nu fie cartofi prajiti sau chiftele, sarmale sau ardei umplut etc. E destul de simpla ideea, eram sclifosit. Si destul de subnutrit.

Cred ca m-am reparat intre timp, acum chiar imi plac multe dintre cele de mai sus. A fost nevoie de eforturi, n-a fost usor sa folosesc prima vanata intr-o mancare din care urma sa mananc si eu. N-au fost usoare nici prima portie de ficatei sau primele paste cu zucchini. Dar a ajutat mult faptul ca am gandit din perspectiva mea, mi-am inchipuit ca exista o metoda prin care sa obtii gustul alimentelor schimbandu-le textura – pentru ca aici erau de fapt problemele mele, la textura si diferentele mari dintre diverse ingrediente gatite impreuna.

Acum e bine, asa ca vom avea retete care sa contina orice.

Sper sa ne simtim bine impreuna.